Cum e cand nu e

De la colegu meu Rammstein sau Dorian- inca nu aflai io de ce isi zice asa, ma refer la a doua de-
numire, decat daca o fi pasionat de arhitectura ceea ce stiu ca nu e....dar...
Vorba multa bogotia alora de lucra in vanzari..asa ca :

1. Vorba preferata -BANI:D

2. Vorba nesuferita -  imprecatiile si snobismele:))

3. Drogul favorit - femeia- ca toate alelalte te omoara mai repede, numai asta te chinuie o viata- daca ai tupeu si sange de asta tre sa te apuci.

4. Sunetul preferat - plansul lui gigi becali.-subscriu prea genial

5. Sunetul nesuferit - orice sunet ciudat pe care nu ar trebui sa il fac masina mea

6. Injuratura - Mortii mati- asta e beep il pun la editare,
 daca nu uit

7. Cine pe viitoarea bancnota - Vlad Tepes- 

8. Meseria pe care n-ati fi vrut s-o faceti - aia de student:((

9. Planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna -

Planta- iarba aia cu 5 frunze
Arborele-Salcia sa mi se indoaie de toate
Dihania-pasarica lu angeliona jolie:))

10. Presupunind ca D-zeu ar exista, ce v-ar spune dupa moarte: - Sa mori tu, ca esti aici?!!

Incopententi Simpatici contra Nemernici Competenti

Acum ceva vreme, la o masa rotunda pe tema educatiei manageriale, participau conducatori de programe MBA, profesori, consultanti, angajatori. Moderatoarea l-a intrebat la un moment dat pe directorul de resurse umane al unui mare angajator, unul dintre cei mai mari si respectati de la noi, ce importanta are pentru el un MBA atunci cind recruteaza pe cineva. Spre socul celor prezenti, omul a declarat ca nici una. Pentru ei, mult mai importante decit competenta sau decit scolile inalte erau caracterul, atitudinile celor care aplicau pentru un post. „Competentele se invata usor. Atitudinile, uneori, nu se invata niciodata“, spunea el. Mai mult decit momentul angajarii, aceasta dilema in conducerea organizatiilor strabate, cred eu, toate nivelurile si toate momentele carierei unui om. Ce e mai important: sa-ti atingi tintele sau sa iti mentii integritatea si valorile? Iar daca esti conducator, pe cine trebuie sa apreciezi: pe cei care livreaza obiective sau pe cei care traiesc valorile comune ale organizatiei? Desigur, exista un raspuns simplist: pe ambii. El nu rezolva nici o dilema. Cei care pot sa isi atinga obiectivele pastrind conduita etica si profesionala dorita sint eroii firmei. Sau cel putin ar trebui sa fie, pentru ca nici pe ei, adeseori, nu-i apreciem indeajuns, nu-i facem suficient de vizibili, de teama sa nu ni-i fure cineva (de parca ar fi un bun al nostru, o marfa). Dar, oricum ar fi, problema cea mare nu e cu ei.
Dilema apare cu cei care nu-si ating obiectivele, dar ne traiesc valorile, „incompetentii simpatici“, cum obisnuiesc eu sa-i numesc, sau, si mai adesea, cu cei care isi fac treaba, dar nu respecta codurile etice valorizate de toti, calca pe cadavre ca sa reuseasca si nu dau doi bani pe cooperare, inovare sau mai stiu eu ce declara firma ca isi doreste – „nemernicii competenti“. Raspunsul la aceasta dilema nu e simplu. Daca ati dat deja unul, va dau acum si un pont, rezultat dintr-o cercetare publicata in urma cu un an si ceva: incompetentul simpatic reuseste, pe termen lung, mai bine decit nemernicul competent. Pentru ca il ajuta organizatia sa creasca si sa se dezvolte. Dar adevarata problema e modul in care companiile il trateaza pe cel din urma. Am auzit adeseori vehiculata sintagma: „Aici sintem la serviciu, nu trebuie sa ne iubim unii pe ceilalti, trebuie sa ne comportam profesional“. E un mit, o utopie. A face abstractie de emotiile oamenilor e nu doar prostesc, dar si periculos si foarte contraproductiv. Ca atare, competenta singura nu poate sa fie asociata succesului. Ea nu trebuie sa atraga dupa sine recunoasterea meritelor, promovari, cresteri salariale etc. daca nu e insotita de o aderenta ferma, vizibila, la valorile care ne ghideaza pe toti. Prea adesea am vazut persoane lipsite de caracter, dar pline de rezultate urcate pe piedestale de carton spre a fi date ca exemplu tuturor, exemple care conduc doar la cinism, frustrare si deruta. Ce ar fi de facut, deci?
Prima mea recomandare catre clientii nostri e sa separe notiunea de recompensa de cea de recunoastere. Dati bani oamenilor competenti, dar nu glorie si, mai ales, nu promovare. Nu lasati organizatia sa devina condusa de cinici. Pentru glorie, trebuie ca aceia pe care-i dati exemplu sa ne fie alaturi nu doar cu cifrele, ci si cu inimile. Altminteri ne vom uita strimb la ei si vom deveni cinici data viitoare cind ne veti mai cere cooperarea.

Preluat de undeva ca si cel de dinainte dar subscriu cu incredere

Dedpre alea alea

Vad in jurul meu, in ultima vreme, o preocupare din ce in ce mai mare a organizatiilor pentru subiectul imaginii si al brandingului, in general. Exista chiar si initiative de branding al intregii tari, care suscita multe controverse de toate felurile. Eu nu sint specialist in branding si nu vreau sa comentez calitatea demersurilor de acest tip. Vreau sa comentez insa lipsa fundamentala de substanta pe care o constat in eforturile de branding pe care le fac foarte multe dintre companiile pe care le observ. Exista o preocupare, importanta, fara indoiala, de a gasi ceva memorabil si aparte de comunicat si apoi o preocupare pentru a transmite acest mesaj. In schimb, exista o preocupare minora doar sau chiar inexistenta pentru a te asigura ca acest mesaj chiar exista si e trait de membrii, de angajatii acelei organizatii. Daca atunci cind construiesti marca unui produs, ceea ce cred angajatii acelei firme nu prea conteaza, deoarece consumatorii aproape ca nu intilnesc niciodata o astfel de persoana, in organizatiile de servicii lucrurile stau exact pe dos. Marca e chiar persoana. Daca imi displace relatia cu un casier de la o banca nu am sa spun: „Nu mai vreau sa vad acest casier niciodata la fata" ci am sa spun: „Nu mai vreau sa vin niciodata la banca asta". Ca atare, preocuparea firmelor pentru imaginea pe care o proiecteaza si o comunica in exterior este cu totul insuficienta, daca nu e dublata de o preocupare spre a cladi in interior aceleasi valori. Am avut clienti care iti propuneau sa ocupe in constiinta publicului lor un loc definit prin atribute ca „familiar", „prietenos", „cald", dar isi presau continuu angajatii sa livreze obiective definite ingust si sa respecte proceduri rigide. Ce credeti ca se vedea in afara? Orice, dar nu prietenie. Mai degraba birocratie, lipsa de interes pentru clienti si nevoile lor, pasivitate. Mai exista o linie de gindire care incearca sa rezolve aceasta contradictie comunicind cit pot de bine in interior valorile pe care doresc sa le adopte si sa le transmita in afara. Desi e o idee utila, nici ea nu e suficienta. Ceea ce determina comportamentul oamenilor nu e ceea ce li se spune sa faca, ci ceea ce li se cere implicit, prin felul in care lucreaza organizatia. Adica ceea ce se impaminteneste in cultura. Aici lucrurile se strica, pentru ca din pacate foarte multi manageri de la noi sint mult mai preocupati de ceea ce par, ei si companiile lor, decit de ceea ce sint. In mod paradoxal, aceasta preocupare limitata produce in fapt efectul invers. Oamenii sint mult mai perceptivi si toata aceasta goana dupa aparente devine repede foarte transparenta. Pentru a crea o imagine pozitiva, a ta ca persoana, dar si a organizatiei din care faci parte, drumul incepe cu o serioasa reflectie interioara care sa raspunda la intrebarea „sint eu ceea ce vreau sa fiu?", sau „sintem noi, ca organizatie sau ca tara, ceea ce vrem sa fim?". Daca raspunsul e negativ, atunci primul lucru pe care trebuie sa-l facem e schimbarea din interior, oricit de dificila sau dureroasa ar fi. Pina cind raspunsul la aceasta intrebare nu devine afirmativ, orice exercitiu de machiaj, fie ca il numim branding sau imagine, viziune ori valori de organizatie sau mai stiu eu cum altlfel ne mai propune cite un consultant istet, ramine doar un exercitiu de vopsire a gardului. Printre scindurile lui insa, leopardul va fi mereu vizibil. Hai sa nu mai investim bani si efort in machiaj si sa ne apucam mai degraba de schimbari de substanta.